Rămășițele Cernobîlului

Reflecții detașate despre un eveniment tragic

Da, știu! Dezastrul de la Cernobîl nu e o chestiune despre care să râzi, care să inspire zâmbete și/sau retrospecții relaxate. Doar că astăzi vreau să vă propun viziunea unui puștan din Iași, un băiet (de la Eminescu citire) care a trecut prin evenimentul respectiv fără să-l înțeleagă pe deplin. Sunt 40 de ani de atunci și de aia mă distrez. Adultul de azi e și el amuzat. Vă propun, în acest text, câteva fragmente din ceea ce îmi amintesc. Chestiuni strict personale, probabil filtrate prin urzeala subiectivă a amintirilor, dar care poartă pecetea sincerității.

# Tatăl meu era profesor la un institut politehnic, unde existau nenumărate contoare Geiger. Am aflat de creșterea radioactivității printre primii, deși am înțeles ceea ce se întâmpla abia după ce ne-a lămurit Europa Liberă. Consecința a fost că tatăl meu a refuzat să iasă în aer liber în următoarele săptămâni, eschivându-se de la tot felul de treburi. A murit patru ani mai târziu, în urma unui cancer de plămâni cauzat de cele 40 de țigări pe care le fuma în fiecare zi.

# Eu eram îndrăgostit. Și mă dădeam într-un leagăn cu fata pe care o divinizam. Nu făceam nimic... deosebit. Doar vorbeam. Eu aveam aproape 16 ani, ea, 15. Îmi aduc însă și acum aminte de strigătele disperate ale mamei ei, care ne conjura de la balcon (amenința?) să „intrăm dracului în casă” fiindcă altfel ne iradiem. Și eu și ea suntem bine-mersi și, mai ales, Dana e una dintre cele mai dragi ființe din viața mea. Ne-am văzut de viețile noastre și, mai ales, am împlinit o parte a visurilor despre care vorbeam în scrânciob.

# erau cozi la izvorul din Grădina Botanică din Iași. Cică era apă necontaminată de la Cernobîl. Mda. Obținută de la baza unui deal pe care au existat, peste 100 de ani, grajdurile facultăților de agronomie.

# aveam o colegă care se lăuda că se spală în fiecare zi pe cap. Noi eram invidioși. De unde mama mă-sii atâta șampon pe vremea lui Ceaușescu?

# la școală ne-au dat pastile cu iod. Ideea era că iodul normal dezlocuiește iodul radioactiv din corp deși... noi eram, iradiați cu stronțiu. Mda. Ca atare pastilele respective au devenit proiectile ideale pentru a fi lansate prin tuburile reciclate de la creioanele tip „carioca”. Ce războaie au mai fost!

# dar poate cel mai distractiv aspect pentru noi al incidentului de la Cernobîl a fost ideea că tot ceea ce este ciudat se datorează radiațiilor de acolo. Asta a fost o întreagă presă postdecembristă, cu viței cu două capete, găini-mamifer și alte asemenea.

Una peste alta, așa cum nu ne-am dat seama că accidentul de la Cernobîl va duce la dispariția URSS, nici nu am realizat, de la nivelul vârstei noastre, că am trecut prin cel mai groaznic eveniment cu putință. Nu îndemn la nimic. Nu judec. Zic doar despre rămășițele Cernobîlului.