Text de supraviețuire

Am ascultat cu mare răbdare confesiunea/denunțul/lamentarea care au însoțit demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția formală de vicepremier și din cea informală de epicentru al cutremurului reformist care trebuie să salveze România punând-o întâi pe butuci. Ce mai, un adevărat J'accuse! Mă fezandase ceva mai devreme și cel mai beach-boy, adică „pe val” sociolog al momentului, domnul Ștefureac, care dorește să reformeze educația ducând obligatoriu copiii, nu să vadă minunățiile din țara asta ci la niște muzee neînființate ale crimelor comunismului. Eram deci ca un burete uscat, ca o căprioară care a lins un drob de sare după ce a fost fugărită zadarnic de un cerb hâd, dornic adică să mă adăp din înțelepciunea domnului Anastasiu. Și suferința mea n-a rămas neogoită. Nu. Am aflat că există „șpaga de supraviețuire”. Iar în momentul ăla în mine s-a auzit un trosnet ca o deșirare telurică și am fost cuprins de cutremurul anastasian. Am înțeles!

Șprițul

Eu cred că nu există doar șpaga de supraviețuire, concept complex, izvorât din studii sociologice (ce rotund!) ci și șprițul de supraviețuire. Cu alte cuvinte, nu contează cât bei, dacă vii murdar de noroi acasă, dacă nu poți lega două vorbe și lași la crâșmă alocația copiilor. Așa cum unui autor nu-i spui că ți-a plăcut ultima sa carte, ci cea mai recentă dintre ele, și la șpriț e păcat să zici de ultimul pahar. Nu, e cel mai recent golit pahar. De ce? Fiindcă e șprițul de supraviețuire, ăla fără de care lumea ta s-ar deșira, ar apărea a treisprezecea zodie, iar societatea românească și-ar pierde orice busolă morală.

Automobilul

Pe același raționament, cred că există și automobilul de supraviețuire. El e un cazan german, o mașină din aia care te face mai înalt cu cinci centimetri din clipa în care te-ai urcat prima dată în ea. Și nu mă refer neapărat la măsurătorile realizate în creștet ci la cele din vârful capului. De la volanul droagei, poți să ignori toate regulile de circulație, poți înjura, agresa, șicana și speria pe oricine, șofer sau pieton. De ce e normal așa ceva? Fiindcă lumea nu știe, dar pentru tine, ține de supraviețuire să fii șalău de intersecție, balenă pe autostradă, rechin pe uliță. Pur și simplu, așa te vezi tu pe tine însuți, iar în perioada asta în care identitățile îs mai laxe decât basca tractoristului, n-ar trebui să-ți interzică nimeni să fii așa, fiindcă e chestiune de supraviețuire a stimei tale de sine.

Consecvența

Se poate vorbi și despre consecvența de supraviețuire. Ea intervine în general la cei care își schimbă ades părerile și îl citează cu entuziasm pe Nicolae Iorga, care spunea că numai boul e consecvent, convingere care i-a adus însă sfârșitul tragic, din partea unor criminali inflexibili. Lumea noastră e plină de antivacciniști vaccinați, de credincioși care fură și fac blestemății, de ministre care ba votează, ba nu votează cu un președinte, de moderatori iubitori de furnici care lasă repede grija mușuroiului ca să se închine apoi la Olimp(ic). Și tot așa... Iar ei ți-ar spune: e o consecvență de supraviețuire, fiindcă, altfel, ar mânca parizer pe ziar, așa cum ți se mai întâmplă ție în concediu. Iar ei nu pot trăi așa.

Dincolo de glumă, desigur, supraviețuirea poate justifica practic orice. Inclusiv rândurile astea, pe care le-am scris într-o lipsă de șpriț, de automobil și de consecvența de criză. Fiindcă, mai vine așa câte un moment în care simți că ești pe cale să mori în tine însuți dacă nu scrii un text de supraviețuire, cu care să mai elimini din toxine.